top of page
Caută

Inspirație și artă

De multe ori m-am întrebat de ce pictez. Încă din copilărie, pictura a fost pentru mine forma de exprimare cea mai naturală și cu sens. Care este magnetul care mă readuce către pictură? Ce anume din noi produce forța creatoare? De ce alegem anumite forme și nu altele, unele stilizate, altele realiste, sau abstracte, anumite culori care apar constant sau altele pe care le evităm la nesfârșit?


Una dintre cele mai evidente conexiuni pe care o observ în mod constant este cea dintre arta pe care o creez și toate dorurile care încearcă din răsputeri să se împlinească. Cel mai întâlnit dor al meu este cel pentru natură și tot ce conține ea. Așa că, dacă acum locuiesc într-un context care s-a îndepărtat destul de mult de mediul natural în care am copilărit, am chemat natura mai aproape de mine apelând la forme abstracte, fluide și pline de imaginație. M-am surprins analizând texturi, adunând pietricele și fragmente uscate din locurile prin care am umblat, imaginându-mi cum ar putea fi integrate în casa urbană atunci când nu le pot cuprinde fizic.


Am început prin a picta plante și frunzulițe, deși aveam casa plină de ghivece, mici și mari, cu flori sau fără. Verdele îmi umple inima și aduce în interior ceva viață pe pereții albi.

Am pus pe hârtie apusul mării în linii drepte, minimaliste. Poate pentru a face ordine și structură...și pentru a avea un control imaginar într-o lume plină de incertitudini.











Am călătorit prin galaxii pline de culoare și liniște, și m-am îndreptat către un nou proces de creație, un tărâm necunoscut, pictura abstractă creată în mediu fluid.

Provocarea acestei tehnici a venit cu incertitudinea formelor și a imaginii finale.


Inspirația pentru fiecare pictură am cules-o tot din natură, chiar dacă într-o formă abstractizată, lucrările pe care le creez au o legătură profundă cu anumite locuri, texturi, momente și fragmente care mi-au rămas în memorie. Unele sunt dintr-o realitate trăită, altele dintr-una imaginată, iar multe dintre asocierile către locurile minunate aflate pe acest Pământ vin din dorința de a le vizita cândva în această viață.

Pun câteva dintre cele care mi-au atras atenția și mă bucur că atunci când le privesc pot să mă conectez cu un loc fantastic, cu o stare de calm amintindu-mi de valurile mării sau culorile unui apus de soare.


Canionul Antilopei










Dunele de nisip colorate din Chamarel













Valurile mării











Plaja aurie











Ce vă inspiră cel mai mult să creați sau să vă urmați pasiunea? Care sunt elementele care contribuie la energia creatoare?


Uitându-vă la picturile abstracte, care sunt primele asocieri pe care le faceți? Au legătură cu dorul vostru cel mai intens, găsiți conexiuni cu ceva anume sau pur și simplu sunt forme și culori puse pe hârtie?


Cu bucurie și curiozitate aș vrea să aflu părerile voastre.

Cu drag, Mihaela



Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page